Ministrul Energiei, anunț de ultima oră despre facturile românilor la curent după 1 iulie

Românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi după 1 iulie, în contextul liberalizării pieţei de energie, iar facturile nu vor exploda, nu vor bubui, a scris joi, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Alina Costache
29 mai 2025, 14:50
Ministrul Energiei, anunț de ultima oră despre facturile românilor la curent după 1 iulie

Facturile nu vor „exploda”, nu vor „bubui”, a transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Plafonarea şi compensarea facturilor au adus consumatorilor casnici din România, de trei ani, al patrulea cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din UE. Date Eurostat, date publice. Restul poveştilor sunt doar zgomot, ştiri false şi/sau alarmiste. După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi. Facturile nu vor „exploda”, nu vor „bubui”. Şi nici nu se putea face în doi ani ceea ce nu s-a făcut de 30 de ani. Cel puţin am reuşit să ţinem toate grupurile de producţie de energie în funcţiune (între 2009-2022, s-au închis peste 7.000MW grupuri pe cărbune şi gaz, producţie în bandă), să adăugăm altele noi (aproape 2.000 MW în acest mandat), să generăm o revoluţie în stocare (de la mai puţin de 20 MWh la 400 MWh baterii conectate la reţea). Investiţiile sunt singurul remediu pentru a reduce facturile pe termen mediu şi lung, iar asta trebuie să înţelegem cu toţii”, a menţionat ministrul Energiei.

Citește și: Facturile se dublează, CALCUL complet. Cât curent consumă un televizor și cât vom plăti lunar, de la 1 iulie 2025, doar pentru el

Sebastian Burduja a precizat, totodată, că în ultimele zile s-a confruntat cu „o avalanşă de ştiri false, atacuri şi jigniri” şi a subliniat că lupta pentru independenţa energetică a României, pentru corectitudine în faţa „băieţilor deştepţi”, pentru investiţii şi dezvoltare înseamnă asumare. Ministrul Energiei susţine că, pentru conştiinţa sa, a ales să îi deranjeze pe cei corupţi şi/sau contaminaţi de interese ostile României şi să îi slujească pe români.

„În ultimele zile, coincidenţă, desigur, o avalanşă de ştiri false, atacuri şi jigniri. Sunt obişnuit. Nu mă afectează, nu mă interesează. Ştiam de la bun început că lupta pentru independenţa energetică a României, pentru corectitudine în faţa „băieţilor deştepţi”, pentru investiţii şi dezvoltare înseamnă asumare. Ştiu că deranjăm şi e inevitabil, dar vorba domnului Bolojan – „ori faci lucruri şi îi deranjezi pe unii, ori nu faci nimic şi până la urmă îi deranjezi pe toţi”. Pentru conştiinţa mea, am ales să îi deranjez pe cei corupţi şi/sau contaminaţi de interese ostile României şi să îi slujesc pe români. Este o chestiune de bun simţ. Sunt dator, faţă de oamenii de bună credinţă, să sparg barajul ştirilor false. Tăcerea ar însemna complicitate”, a menţionat ministrul Energiei.

Totodată, ministrul Energiei a subliniat că energia României trebuie să fie sigură, ieftină şi curată şi a menţionat că, în perioada 1990 – 2022, România a redus emisiile CO2 cu 77%, cel mai mult din UE.

Citește și: România riscă blackout pentru supraproducţie de energie, dar importă pe bani grei. Explicaţiile ministrului Burduja

„Avem nevoie de energie verde, pentru care am obţinut peste 10 miliarde EUR din fonduri nerambursabile (parcuri solare, eoliene, baterii, investiţii în reţele), dar şi de energie în bandă (hidro, nuclear, gaz, cărbune). Avem nevoie de fiecare MW. În context, reţineţi aceste cifre: România a redus emisiile CO2 cu 77% între 1990 şi 2022, cel mai mult din UE. Majoritatea din sectorul energetic. România are cele mai mici emisii CO2/capita din UE, după Suedia, iar UE contribuie cu doar 4,8% din emisiile globale”, a scris Sebastian Burduja.

El a reamintit că a atras 14 miliarde euro investiţii în cei doi de mandat, bani europeni gratis. „Anul trecut, am pus în funcţiune peste 1250MW grupuri noi – cât în precedenţii opt ani la un loc. Anul acesta, planul este pentru peste 2500MW. Fiecare MW nou înseamnă şansa românilor şi companiilor româneşti de a avea facturi mai mici, deci o energie mai ieftină. Şi şansa României de a-şi consolida independenţa energetică”, a adăugat ministrul.

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cum s-au îmbrăcat soțiile de fotbaliști la nunta lui Florinel Coman și a Ioanei Timofeciuc. Dennis Man, Darius Olaru și Denis Alibec s-au numărat printre invitați
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Subiecte fizică la Bacalaureat 2025. Rezolvări și barem de corectare. Proba la alegere a profilului la BAC 2025
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Judecătoria Sectorului 1 a luat decizia definitivă azi, 13 iunie. NU mai poate face nimic
Playtech.ro
Cum poţi răcori apartamentul cu nişte sticle de plastic? Trucul te salvează în zilele caniculare
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Ce s-ar întâmpla cu România dacă Rusia ar folosi arma nucleară în Ucraina. Răspunsul unui fost oficial NATO
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Jo trece prin momente dificile. Mesajul sfâșietor publicat de artistă: "Am atâtea întrebări"
Spynews
Orașul superb din Croația pe care să îl vizitezi. Locul este popular pentru plajele întinse și istoria bogată
Evz.ro
Gest premonitoriu a lui Netanyahu. Biletul de la Zidul Plângerii și semnificația sa
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
kanald.ro
Un cuplu britanic și-a luat rămas bun pe Instagram înainte de prăbușirea zborului Air India. Ce mesaj au transmis aceștia chiar înainte de decolare
Cancan.ro
Veste de ULTIMA ORĂ din spital! Ce se întâmplă cu singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India
Playsport.ro
Un bărbat a descoperit 150 de tone de aur pe câmpul său arabil. O comoară de 4 miliarde de euro
Capital.ro
Lumea televiziunii e în doliu. S-a stins cea mai iubită vedetă TV. A fost o inspirație pentru o generație întreagă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nicușor Dan, pus la zid pentru gestul devenit viral în România: „Păcat că la inundații n-a fost”
stirilekanald.ro
Paradisul chiriilor! Orașul din Europa unde chiria este doar 1 euro pe an
Ultimă oră. Ilie Bolojan a refuză. Care este noua variantă
MediaFlux
Ultima oră. Starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Ce spun medicii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Polul bogaților din România. Locul în care trăiesc cei mai înstăriți oameni din țară reprezintă o altă lume