Bulgaria trece la moneda euro. Cum se va desfășura procesul și până când mai pot bulgarii să plătească în leva

Bulgaria a făcut pași importanți în direcția adoptării monedei euro, iar decizia finală privind intrarea în zona euro va fi luată pe 8 iulie de Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN). Dacă verdictul va fi favorabil, Bulgaria va introduce euro începând cu 1 ianuarie 2026, cursul oficial de schimb fiind deja stabilit la 1,95583 leva pentru 1 euro.
Mircea Filipescu
07 iun. 2025, 09:41
Bulgaria trece la moneda euro. Cum se va desfășura procesul și până când mai pot bulgarii să plătească în leva

Procesul de tranziție către moneda europeană a început în mod formal în 2018, prin transmiterea unei scrisori oficiale de intenție și angajamente către partenerii europeni. În 2020, Bulgaria a devenit membră a Mecanismului Cursului de Schimb (ERM II) și a Uniunii Bancare, două etape esențiale pentru integrarea în zona euro.

Începând de marți, marile lanțuri de retail din Bulgaria au început afișarea prețurilor duble – în leva și euro – pentru a pregăti populația pentru schimbare. De exemplu, într-un magazin din Sofia, un produs vândut la prețul de 1,99 leva are afișat și echivalentul în euro: 1,02, fără nicio modificare a prețului.

Toate conturile bancare în leva vor fi convertite automat în euro, fără ca cetățenii să suporte comisioane sau taxe. Începând cu 1 ianuarie 2026, bancomatele vor elibera exclusiv euro, iar toate plățile de salarii, pensii și beneficii sociale se vor face în moneda unică europeană, la cursul oficial.

„Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare în legătură cu puterea de cumpărare, deoarece salariile și prețurile sunt convertite la același curs de schimb, astfel că puterea de cumpărare rămâne neschimbată”, scriu jurnaliștii bulgari, citați de Evz, într-un demers menit să tempereze temerile publice legate de creșterea prețurilor.

Citește și: Salarii 2025. Bonus de până la 850 de euro la salariu. Persoanele care se încadrează pentru venitul suplimentar

Pe parcursul lunii ianuarie 2026, Bulgaria va trece printr-o etapă de „dublă circulație”: cetățenii vor putea efectua plăți atât în leva, cât și în euro, dar restul va fi oferit doar în euro. Acest regim tranzitoriu se va încheia pe 31 ianuarie 2026, după care doar moneda euro va fi acceptată în tranzacții.

Autoritățile bulgare au impus reguli stricte pentru această perioadă, stabilind că prețurile bunurilor și serviciilor nu pot fi majorate decât în baza unor justificări economice clare și obiective. Experiențele din alte state europene arată că tranziția la moneda euro are un impact limitat asupra nivelului general al prețurilor.

De asemenea, bulgarii vor avea la dispoziție șase luni de la introducerea euro pentru a schimba bancnotele și monedele în leva gratuit, în cantități nelimitate, la bănci. După această perioadă, instituțiile bancare vor putea aplica comisioane. Cu toate acestea, Banca Națională a Bulgariei va oferi în continuare schimburi gratuite de leva în euro, fără limită de cantitate și fără restricții de timp, menținând cursul oficial stabilit.

Citește și: Preţul acţiunilor Tesla, în cădere liberă după izbucnirea conflictului dintre Elon Musk şi Trump. Şeful Space X bate în retragere

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Imaginile durerii! Ciprian Pian este condus, astăzi, pe ultimul drum. Cei mai puternici lideri ai lumii interlope s-au adunat la el acasă | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești grajdul pentru animale. Puțini proprietari știu
Capital.ro
Proprietarii de case au primit interdicție. NU se mai poate folosi apa în curte până la 30 septembrie
Playsport.ro
Codul Rutier a fost modificat, iar una dintre marile schimbări nemulțumește. „Complică și mai mult situațiile deja...
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Melissa Hortman, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanților din SUA, victima unui „asasinat motivat politic”. Senatorul Hoffman a supraviețuit atacului
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Primele imagini cu Ronaldinho în România! Ce cadou a primit marele fotbalist din partea lui Emil Boc, când a ajuns în Cluj | VIDEO
Spynews
Coincidență stranie! Numărul 11 îl urmărește peste tot pe singurul supraviețuitor al tragediei aviatice! Nu o să crezi! | FOTO
Evz.ro
Cum va fi vremea duminică, 15 iunie. Temperaturi perfecte pentru plimbări și drumeții
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Destin frânt la doar 17 ani. Un adolescent din Dolj a murit strivit de un utilaj agricol. Cum s-a petrecut o asemenea tragedie
Cancan.ro
'Era VÂNAT! 'Adrian Minune a făcut anunțul șoc la înmormântarea lui Ciprian Pian
Capital.ro
Avertisment pentru șoferii pensionari. Trebuie să-și monteze în mașină dacă au trecut de 65 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Wk Se pierd banii câștigați la pensie! Documentul care trebuie păstrat cel puțin 10 ani
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sebi locuiește în Bulgaria, dar muncește în România și a arătat cât costă traiul de zi cu zi în fiecare dintre cele două ţări (VIDEO)