Cât i-a costat pe Adela Popescu și pe Radu Vâlcan casa de la Șușani. Au făcut-o de la zero. ”A fost o investiție mare”

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au dorit o casă la țară, iar visul li s-a împlinit. Ci doi au construit de la zero o casă superbă în satul natal al actriței. Locuința a ieșit ca din povești, dar și costurile au fost pe măsură.
Alina Costache
15 iun. 2025, 14:59
Cât i-a costat pe Adela Popescu și pe Radu Vâlcan casa de la Șușani. Au făcut-o de la zero. ''A fost o investiție mare''

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt foarte atrași de viața la țară și și-au dorit enorm ca băieții lor să crească în acest mediu în vacanțe. Astfel, cei doi au cumpărat un loc în satul actriței și s-au apucat de treabă.

Casa a fost gata într-un timp scurt și arată de vis. Zici că e o casă din Toscana, iar toți cei care au văzut imaginile postate de Adela Popescu au rămas fără cuvinte.

Dar pentru că nimic din ce e frumos nu e și ieftin, Adela Popescu a vorbit pentru Unica despre costurile piperate ale locuinței de vacanță.

A fost o investiție pe care noi am analizat-o și nu a fost o investiție mică, evident. Casa este măricicuță. Am pornit de la ideea să ne facem o căbănuță și a ieșit o casă cu trei dormitoare, un living, o bucătărie și o terasă mare.

Asta pentru că suntem mulți. Dar a fost o investiție mare, dacă te gândești că, de fapt, nu o să o recuperezi niciodată, ca investiție pur și simplu. Adică nu o să vină nimeni să-ți cumpere o casă la Șușani. De ce ar face asta?”, a spus Adela Popescu pentru revista unica.ro.

Frumoasa vedetă spune, însă, că fiecare ban a meritat și că la Șușanu și-au construit casa de vis care să-i bucure atât pe ei, cât și pe copiii lor.

Dar e o investiție potrivită pentru ce ne dorim noi să ne ofere casa de la Șușani. Noi casa aceea am făcut-o pentru copilăria copiilor noștri. Și pentru că este cel mai potrivit loc să luăm o pauză din când în când. Și ei să trăiască ce am trăit noi când eram mici”, a spus Adela Popescu.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Bonusuri de câte 10.000 de lei pentru șoferi, la Transelectrica! Prime speciale de peste 40 de milioane, date chiar și din banii de concedii medicale
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
Playtech.ro
Obiectul pe care nu ai voie să îl ţii în maşina vara. Se dau amenzi de mii de lei, toţi şoferii ignoră regula
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Fals grosolan în România. Nimic nu e adevărat
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Vârsta de pensionare în România trebuie schimbată pentru anumite categorii, consideră...
Capital.ro
Doliu în lumea muzicală. A murit un celebru artist. A lăsat în urmă o moștenire artistică de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Putin e scos din minți! Lovitura decisivă dată de UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei