Dan Diaconescu, prima reacţie după ce a scăpat condamnarea de 8 ani: „Sunt nevinovat, am spus mereu că este o făcătură”

Ca urmare a admiterii cererii de strămutare a dosarului penal de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Tulcea, sentința penală prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la peste 8 ani de închisoare a fost desființată.
Filip Stan
21 mart. 2025, 16:37
Dan Diaconescu, prima reacţie după ce a scăpat condamnarea de 8 ani:

Dan Diaconescu a făcut primele declarații  după ce Curtea de Apel Constanța a anulat, vineri, 21 martie 2025, condamnarea de peste 8 ani pronunțată anterior de Judecătoria Constanța în dosarul în care fostul șef al OTV este acuzat de act sexual cu un minor.

În sfârșit s-a făcut dreptate! Eu vă spuneam aceste lucruri încă de acum doi ani. Au fost foarte multe lucruri în neregulă. În sfârșit Curtea de Apel Constanța a făcut dreptate. Le mulțumesc celor patru avocați ai mei. Sper ca adevărul să iasă la lumină. Sper ca acum, la Tulcea, dosarul să se închidă definitiv și viața să revină la normal. Aștept scuzele din partea presei care m-a încondeiat într-un fel sau altul în ultimii doi ani!“, a declarat Dan Diaconescu.

Avocatul Alexandru Morărescu, apărătorul lui Dan Diaconescu, a declarat, pentru Gândul, că își exprimă „aprecierea pentru corpul magistraților din România”.

Vreau să îmi exprim încă o dată aprecierea pentru corpul magistraților din România. Judecătorii reprezintă șansa acestui popor. Întăriți judecătorul!”, a spus avocatul.

Dosarul urmează să fie rejudecat de Judecătoria Tulcea, începând de la momentul sesizării instanței cu actul de inculpare, ceea ce înseamnă că va fi reluată procedura în cameră preliminară.

Decizie BOMBĂ în Justiție! Dan Diaconescu scapă de condamnarea la închisoare, se reia dosarul de la zero

Ca urmare a admiterii cererii de strămutare a dosarului penal de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Tulcea, sentința penală prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la peste 8 ani de închisoare a fost desființată. Decizia este definitivă!

Fostul mogul TV a susținut constant că procesul ar fi unul fără temei, declarând în trecut că „nu există probe care să ducă la o altă concluzie decât achitarea mea”.

Precizăm că Dan Diaconescu a mai avut și alte încercări anterioare ca să obțină strămutarea procesului, fără succes însă. Într-unul dintre cazuri, acesta a invocat o presupusă legătură de rudenie între magistratul care l-a condamnat și un înalt procuror de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Curtea de Apel Constanța a respins însă atunci cererea de strămutare a procesului lui Dan Diaconescu, menținând judecarea cauzei la instanța inițială.

Amintim că Judecătoria Constanţa l-a condamnat recent pe Dan Diaconescu la câte cinci ani şi nouă luni, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu cele două minore şi la câte un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată. Instanţa i-a interzis lui Dan Diaconescu să fie ales în autorităţile publice sau să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, el trebuie să achite cheltuieli judiciare de 35.000 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale) şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale).

“În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

EXCLUSIV Gigi Becali, dezlănțuit după scandalul cu Realitatea Plus: „Am făcut vreo cinci plângeri la CNA și cer închiderea”

“În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, au mai precizat procurorii constănţeni.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Dani Oțil face bani la foc automat! Ce avere a ajuns să aibă prezentatorul TV
Fanatik.ro
Cum arată amenajările din avionul VIP cu care Nicușor Dan face vizite oficiale. Președintele a mers deja cu el la Vilnius
Capital.ro
TAXĂ plătită în România, chiar și de mai multe ori pe zi. Absolut toți românii vor suferi: De râsul lumii
Playtech.ro
Ce faci dacă vecinul nu plătește întreținerea. Când intervine legea
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Efectele reale ale postului cu apă asupra organismului uman. Experimentul făcut de cercetători
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Vreme tot mai ciudată în România. Se întâmplă de azi
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Zboruri întârziate pe Aeroportul Otopeni! Trafic aerian dat peste cap de vremea severă din București
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Șoferii care trebuie să se prezinte la RAR. Nu se mai emite ITP. Mașina nu mai are drept de circulație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO „Fântâni arteziene” cu apă murdară direct în Dâmbovița! Furtuna a făcut prăpăd în București, iar autoritățile par depășite de situație
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
Ajutor de stat important pentru români. Cererile trebuie depuse până la 13 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare a fost una dintre ideile analizate la Cotroceni