ITALIA – ROMÂNIA 1-0: Tricolorii mici, lupte grele la CE 2025!

Naţionala de tineret a României a debutat, miercuri, la Trnava în faţa Italiei, la cea de-a 4 ediţie consecutivă de EURO U21. Urmează meciul cu Spania, care s-a impus cu 3-2 în faţa Slovaciei, cu golul victoriei marcat în ultimul minut.
Filip Stan
11 iun. 2025, 23:50
ITALIA - ROMÂNIA 1-0: Tricolorii mici, lupte grele la CE 2025!

Naţionala României a fost învinsă, scor 1-0, miercuri, la Trnava, de Italia, în grupa A de la Campionatul European de tineret din Slovacia. Unicul gol al meciului a fost marcat de Baldanzi, în minutul 26.

Tricolorii au dat o replică bună Italiei și au avut șanse mari de a marca, însă nu au reușit să o facă, ratând inclusiv din penalty.

Koleosho (11, 23) a fost cel care a finalizat primele acțiuni ale italienilor, dar Sava a fost la post.

Echipa antrenată de Daniel Pancu, și condusă de pe margine la acest meci de secundul Răzvan Rotaru, în absența selecționerului (suspendat), a creat pericol în careul echipei Italiei în min. 13, când Pirola a respins șutul lui Grameni de la 16 metri.

În min. 26, Ianis Stoica a ratat intervenția flancul drept și mingea a ajuns apoi la Baldanzi, care a marcat cu un șut din careu.

România a pus probleme în ofensivă, printr-un șut de la distanță (25 metri) al lui Umit Akgdag (37), dar Desplanches a respins.

”Azzurrini” au fost aproape să își dubleze avantajul, dar Koleosho (44) a tras în bară după o minge pierdută de Umit Akdag.

Finalul reprizei a aparținut echipei noastre, dar Pirola a blocat șutul lui Rareș Ilie (44), după care Cristian Ignat a fost contrat în careu de Ndour (45), iar România a primit penalty, la semnalizarea arbitrajului video. Louis Munteanu nu a reușit să înscrie de la 11 metri, șutul său fiind apărat de Desplanches (45+3).

România a încercat mai mult pe atac în partea secundă și chiar a trimis mingea în poartă, prin Ianis Stoica (61), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Echipa antrenată de Carmine Nunziata și-a mai creat ocazii bune de gol prin Pirola (64), a cărui lovitură de cap a trecut puțin pe lângă poartă, după un corner, și prin Baldanzi (67), care a tras de la 16 metri, dar Sava a respins în bară.

Tricolorii au mai avut o oportunitate prin Borza (89), dar acesta a tras peste poartă din careu, și mai ales prin Mitrov (90+1), care a trimis un lob pe lângă poarta goală.

În celălalt meci al grupei, Spania a învins Slovacia cu 3-2.

Următoarele partide din grupă se vor juca sâmbătă 14 iunie, Spania – România (la Bratislava, ora 19:00) și Slovacia – Italia (la Trnava, ora 22:00).

Selecționata de tineret a României participă la Campionatul European U21 din Slovacia, care se desfășoară în perioada 11-28 iunie.

Cel mai bun rezultat al României în cele patru participări de până acum la Campionatul European de tineret (1998, 2019, 2021, 2023) l-a înregistrat în 2019, când a atins faza semifinalelor, reușind totodată și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

La ultima ediție a EURO U21, organizată de România împreună cu Georgia, naționala de tineret a încheiat pe ultimul loc al grupei din care mai făceau parte Spania, Ucraina și Croația, cu doar 1 punct.

ROMÂNIA – ITALIA ONLINE STREAMING LIVE VIDEO VOYO

Min. 90: România a ratat cu porta goală

Min. 67: Bară Italia, a doua în repriza secundă

Min. 61: Gol anulat pentru Romania pentru ofsaid, Italia rămâne în avantaj

Min. 45+2, Penalty pentru România după analiza VAR. Luis Munteanu rateaza, scorul rămâne 0-1.

Min. 26: GOL Italia, 1-0!

min. 13: Corner periculos pentru România, Grameni şut violent pe respingere, dar într-un fundaş italian.

Min. 6: După un început de meci mai bun al Italiei, România a preluat iniţiativa şi forţează deschiderea scorului.

Italia U21: Desplanches – Zanotti, Ghilardi, Pirola, Ruggeri – Fabbian, Prati, Ndour – Baldanzi, Koleosho – Gnonto
Selecționer: Carmine Nunziata

România U21: Sava – Strata, Ignat, Ilie, Borza – Corbu, Akdag, Grameni – Ianis Stoica, L. Munteanu, R. Ilie
Selecționer: Daniel Pancu

Arbitru: Vasilios Fotias (Grecia)
Asistenți: Andreas Meindanas și Michail Papadakis (ambii Grecia)
Rezervă: Igor Stojcevski (Macedonia de Nord)Arbitru VAR: Angelos Evangelou (Grecia)
Asistent VAR: Bastien Dechepy (Franța)
Observator: Velasco Carballo (Spania)
Delegat UEFA: Filip Popovski (Macedonia de Nord)

Foto: gsp.ro

De 5 ori campioană continentală la nivel de tineret, împărţind prima poziţia în clasamentul trofeelor cu Spania, Italia vine la acest turneu final cu un lot cotat la aproximativ 190 de milioane de euro, conform Transfermarkt.

Foto: gsp.ro

Printre cele mai importante nume din lotul pregătit de Carmine Nunziata sunt atacantul Wilfried Gnonto, proaspăt câştigător al ligii secunde din Anglia cu Leeds United pentru care a marcat în acest sezon 9 goluri şi a oferit 6 pase decisive în toate competiţiile, Matteo Ruggeri, fundaşul celor de la Atalanta, Niccolo Pisilli, mijlocaş în formaţia din capitala Italiei, AS Roma, sau Cesare Casadei, mijlocaşul venit la Torino la începutul anului de la câştigătoarea Conference League din acest sezon, Chelsea.

Dispare Brescia Romena! Fostul club al lui Gică Hagi şi Mircea Lucescu, aproape de faliment după 114 ani de existenţă!

În preliminariile pentru europeanul din Slovacia, Italia a câștigat neînvinsă grupa A, cu 22 de puncte, având ca adversare Norvegia, Irlanda, Turcia, Letonia și San Marino. Jucătorii italiei au marcat 27 de goluri în cele 10 meciuri și au primit doar 4, fiind a doua cea mai bună defensivă din precedentele calificări.

Argint la mondialul U20 din 2022
Selecționerul „Squadra Azzura” este Carmine Nunziata, care se află în staff-urile loturilor de tineret ale Italiei din 2012, ocupând în tot acest timp diverse funcții. În 2018 s-a calificat alături de naționala Italiei în finala europeanului U17, pierdută la lovituri de departajare în fața Țărilor de Jos.

La centru se va afla Vassilis Fotias, în timp ce asistenţi vor fi Andreas Meintanas şi Michail Papadakis. Cel de-al patrulea oficial este Igor Stojchevski din Macedonia de Nord.

Centralul partidei de miercuri arbitrează la nivel internaţional din sezonul 2021/2022. Acesta a arbitrat în urmă cu aproape un an finala UEFA EURO U19 dintre Spania şi Franţa, scor 2-0.

ROMÂNIA – CIPRU 2-0. Moment de respiro în drumul spre CM 2026. Calculele calificării

La ediţia din acest an de EURO U21 va fi utilizat şi sistemul VAR pe toată durata turneului final. Pentru meciul României cu Italia, în camera VAR se vor afla Angelos Evangelou din Grecia şi Bastien Dechepy din Franţa.

PRO TV LIVE VIDEO ROMÂNIA – ITALIA ONLINE STREAMING la EURO under 21: Lotul pentru EURO 2025 este următorul:

PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);

FUNDAŞI: Dan Sîrbu (Farul Constanţa), Tony Strata (AC Ajaccio / Franţa), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duţu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franţa), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite);

MIJLOCAŞI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Rareş Ilie (US Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoşani);

ATACANŢI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuţă (Universitatea Cluj), Rareş Burnete (US Lecce / Italia).

Grupele EURO 2025

Grupa A: Slovacia, Spania, Italia, ROMÂNIA

Grupa B: Cehia, Anglia, Germania, Slovenia

Grupa C: Portugalia, Franţa, Polonia, Georgia

Grupa D: Finlanda, Ţările de Jos, Ucraina, Danemarca

Programul complet al meciurilor din grupa tricolorilor:

Miercuri, 11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava, ora 19:00) | Italia – România (Trnava, ora 22:00)

Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00) | Slovacia – Italia (Trnava, ora 22:00)

Marţi, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00) | Spania – Italia (Trnava, ora 22:00).

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
A fost descoperit cel mai mare depozit de aur din lume. Are zăcăminte în valoare de 78.000.000.000 de euro. Comoara se afla la peste 3.000 de metri sub pământ
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Limită de la Fisc pentru proprietarii de terenuri. Ești obligat să te înregistrezi
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Codul rutier 2025 aduce amenzi cât un salariu pentru șoferii care cred că e o glumă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
TRAGEDIE în lumea sportului! Vedetă a culturismului, ucisă cu ciocanul de soț 😱
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații